Conform unor surse din administrația locală, aflăm că primarul a numit-o, printr-o decizie, pe Monica Diaconu ca manager al instituției sanitare, în locul doctorului Zara. Această numire s-ar pune în aplicare de la 1 iulie a.c.
Monica Petronela Diaconu, consilier local PSD, a fost angajată șef serviciu Tehnic Administrativ al Spitalului municipal „Anton Cincuˮ în ianuarie 2019, atunci când la acel concurs, contestat de unii, se cerea o vechime de 6,6 ani. Nici mai mult, nici mai puțin!
Conform surselor, Hurdubae ar fi emis decizia de numire a noului manager interimar deoarece doctorul Claudiu Zară ar fi anunțat că pleacă. Nu știm încă dacă renunță doar la funcție sau și la spitalul nostru.
O dată cu această numire, Monica Diaconu trebuie să își prezinte de urgență demisia din funcția ocupată în Consiliul local Tecuci.