De Paște, în siguranță

Peste 250 de jandarmi vor asigura ordinea și liniștea publică în județul Galați, cu ocazia Sărbătorilor de Paști.

Pentru desfășurarea într-un climat de siguranță a manifestărilor religioase organizate pe teritoriul județului Galați în Noaptea de Înviere, jandarmii gălățeni, sprijiniți de efective din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău,  vor fi prezenți pe timpul oficierii slujbelor religioase precum și pe căile de acces către patru lăcașe de cult, astfel: Catedrala Arhiepiscopală din Galați, Catedrala „Sf. Gheorghe” din Tecuci, Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din comuna Tudor Vladimirescu și Mănăstirea Buciumeni. Pe lângă măsurile de ordine publică avem în vedere și gestionarea afluxului de persoane și respectarea măsurilor de protecție epidemiologică, pe timpul și după terminarea slujbei religioase.    

Pentru Noaptea de Înviere, sfătuim cetățenii să acorde o atenție deosebită copiilor, în cazul în care sunt însoțiți de aceștia, deoarece se pot rătăci cu ușurință. De asemenea, pentru evitarea producerii unor incidente nedorite, recomandăm participanților la slujba religioasă să respecte indicațiile forțelor de ordine și măsurile de distanțare fizică stabilite. Reamintim că purtarea măștii de protecție este obligatorie, atât în spațiile publice închise cât și în cele deschise.

Tot în această perioadă, vor fi intensificate măsurile de ordine publică și se vor desfășura acțiuni punctuale, cu precădere în zonele unde se produc aglomerări de persoane, în special în piețe și centre comerciale, și avem în atenție descurajarea persoanelor care tulbură ordinea și liniștea publică sau comit fapte contrare legii. Astfel, cetățenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul jandarmilor, atât prin contact direct cât și prin apelarea serviciului unic de urgenta 112.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *