Tânără de 17 ani accidentată în staţia de autobuz de către un şofer băut

          La data de 11 mai a.c., în jurul orei 15.50, pe raza comunei Negrilești, s-a produs un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane.

În urma primelor verificări, polițiștii au stabilit că victima, o adolescentă, de 17 ani,  ar fi fost acroșată de un autoturism, în timp ce se afla într-o stație de autobuz, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

          Conducătorul autoturismului implicat în accident a părăsit locul faptei, fiind identificat în scurt timp și testat alcoolscopic, rezultând valoarea de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, polițiștii au constatat că acesta este minor și nu deține permis de conducere.

          El este cercetat, acum, pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și părăsirea locului accidentului.

Sursă foto: Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *