Un alt incident rutier s-a petrecut în jurul orei 15:10 pe raza comunei Şendreni, pe drumul naţional DN25.
Accidentul a fost raportat doar cu daune materiale, fără victime, circulaţia fiind blocată aproximativ o oră.
Reamintim că, în noaptea dintre joi spre vineri, în jurul orei 03:15, un bărbat în vârstă de 39 de ani şi-a pierdut viaţa după ce a intrat frontal într-un autotren.
Al doilea incident petrecut pe acelaşi drum a fost raportat în comuna Lieşti, în proximitatea pădurii dintre comunele Hanu Conachi şi Lieşti. Pe fondul unei depăşiri ilegale, 4 persoane au fost rănite în urma impactului dintre cele două autoturisme, circulaţia fiind blocată câteva ore.
Sursă foto: Grupul Şoferilor din Galaţi