Bacalaureatul, denumit și examenul maturității susținut săptămâna trecută, a readus în băncile școlii mii de absolvenți ai clasei a XII-a.
În acest an s-au înregistrat doar două medii finale de 10 (zece) pe raza județului Galați.
La Tecuci, cele mai mari medii s-au înregistrat la Colegiul Național „Spiru Haret”, respectiv 9.86, 9.85 și 9.8.
Contestaţiile pot fi depuse/transmise luni, în aceeași zi în care se afișează rezultatele, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.
În această situaţie, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.
Rezultatele finale la Bacalaureat 2021 vor fi făcute publice în data de 9 iulie.
Rezultatele pot fi verificare pe site-ul oficial al Ministerului Educației, aici
Rezultate parțiale COLEGIUL NATIONAL „SPIRU HARET”, LOCALITATEA TECUCI .
Rezultate parțiale COLEGIUL NATIONAL DE AGRICULTURA SI ECONOMIE, LOCALITATEA TECUCI
Rezultate parțiale COLEGIUL NATIONAL „CALISTRAT HOGAS”, LOCALITATEA TECUCI
Rezultate parțiale LICEUL TEHNOLOGIC „ELENA CARAGIANI”, LOCALITATEA TECUCI
Rezultate parțiale LICEUL TEHNOLOGIC „OVID CALEDONIU”, LOCALITATEA TECUCI