Ieri, 8 iulie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Galați au efectuat 21 de percheziții domiciliare, în municipiile Brașov și Galați, la persoane bănuite de evaziune fiscală în formă continuată.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2017 – 2021, mai multe societăți comerciale, care își desfășoară activitatea în municipiul Galați, ar fi angajat persoane fizice pentru prestarea de activități de videochat, în locații special amenajate, fără ca veniturile realizate să fie înregistrate, în totalitate, în evidențele contabile.
Prejudiciul parțial stabilit este de aproximativ 2,5 milioane de lei.
La percheziții, au fost descoperite și ridicate 96 de sisteme de calcul, telefoane mobile și suporturi de stocare a datelor, care ar conține informații rezultate din activitățile ilegale desfășurate, precum și 23.000 de lei.
11 persoane sunt cercetate de polițiști pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
La acțiune, au participat luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Galați.