Băut și fără permis pe drumurile publice

            În data de 23 iulie 2021, în jurul orei 01.00, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliției Galați, au depistat în trafic, un adolescent în vârstă 16 ani și 11 luni, din comuna Frumușița, județul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe strada Traian, (DN 26), la intrarea în municipiul Galați, fără ca acesta să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Întrucât, la testarea alcoolscopică a rezultat valoarea de 0,47 g/l alcool pur în aerul expirat, adolescentul a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, în partea dreaptă a conducătorului auto, a fost identificat ca pasager dar și ca proprietar al autoturismului, un bărbat în vârstă de 41 ani, din , care a încredințat autoturismul spre conducere, adolescentului.

S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de Conducerea unui vehicul fără permis de conducere, Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și Încredințarea conducerii unui vehicul pe drumurile publice a către o persoană ce nu posedă permis de conducere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *