Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci în colaborare cu dl. Tiberiu Mihai-Antoniu-Jalbă organizează cu ocazia aniversării a 586 de ani de la atestarea documentară a orașului nostru, expoziția de cărți poștale „Tecuciul în veacul istoriei”.
Expoziția va putea fi vizitată în mod gratuit în perioada 1 septembrie – 1 octombrie 2021.
Printr-o scrisoare emisă la 1 septembrie 1435 Iliaș Voievod, Domnul Moldovei îi transmite regelui Poloniei Wladyslaw al III-lea că s-a împăcat cu fratele său și că i-a dat acestuia mai multe ținuturi, ocoale și orașe, între care și Tecuciul. Documentul de atestare documentară a Tecuciului a fost emis într-un context al luptelor perpetue pentru tronul Moldovei. Luptele pentru tron au avut loc în 25 de ani între 1432 și 1457 interval de timp între domnia lui Alexandru cel Bun și cea a lui Ștefan cel Mare. În Moldova s-au schimbat 16 domnii și 20 de pretendenți au existat la tron iar conflictele au avut loc între doritorii la domnie dar și între grupările boierești. Aceste conflicte interne au determinat intervenția unor forțe externe de pildă Regatul Polon, Regatul Ungariei sau chiar Țara Românească care aveau interese asupra Moldovei. Motivul principal al conflictelor a fost lipsa unei reglementări clare asupra sistemului de succesiune la tron în cadrul familiei domnești.
Având în vedere acest eveniment important pentru tecuceni am pregătit o serie de evenimente și expoziții:
- Expoziția „În lumina culturii – opera lui Anghel Saligny” ce poate fi vizitată în perioada 23 august – 20 septembrie 2021;
- Expoziția „Mașini de scris – Comunicare și Tehnologie, început de sec. XX” ce poate fi vizitată în perioada 27 august-decembrie 2021
- Expoziția de cărți poștale „Tecuciul în veacul istoriei” colecționar Tiberiu- Mihai-Antoniu Jalbă, ce poate fi vizitată în perioada 1- septembrie – 1 octombrie 2021
- Școala de Vară „Istorie și identitate românească” 1 – 3 Septembrie 2021 – în intervalul orar 10:00- 16:00
Vă așteptăm cu drag!