FOTO: Trei persoane transportate la spital în urma unui accident rutier grav

Ieri, 12 octombrie, în jurul orei 18.50, pe strada 1 Decembrie, din municipiul Tecuci, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a trei persoane.

La fața locului, polițiștii au constatat că în accident au fost implicate două autoturisme, din primele verificări rezultând că impactul dintre acestea s-ar fi produs pe fondul neacordării de prioritate.

Conform martorilor, unul dintre conducători nu s-a asigurat la ieșirea dintr-o stație de carburant, fiind lovit puternic de un alt autoturism care circula regulamentar. În urma impactului, autoturismul marca OPEL a fost proiectat în afara carosabilului.

În urma accidentului, a rezultat rănirea celor doi conducători auto, doi bărbați, de 40 și 56 de ani, precum și a unei minore, de 15 ani, pasager într-unul dintre autoturisme.

Toți trei au fost transportați la spital, pentru îngrijiri medicale, conducătorilor auto urmând să le fie prelevate mostre biologice, pentru a se stabili dacă se aflau sub influența alcoolului.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *