vineri, octombrie 18

Progres din noul contract de 17% la Centura Municipiului Tecuci

Compania Natională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a publicat în această săptămână raportul actualizat la 1 Octombrie privind stadiul lucrărilor la nivelul țării.

În acest raport se află și proiectul semnat în luna aprilie a acestui an privind finalizarea lucrărilor la Centura Municipiului Tecuci.

Conform raportului, în cele peste 3 luni de activitate, asocierea de companii care a câștigat licitația a raportat un progres total de 17% din noul contract.

Tot în acelasi raport regăim și o modificare în ceea ce privește progresul financiar al lucrărilor din noul contract. Dacă la începutul lunii septembrie valoarea decontată din noul proiect era de 0%, astăzi, constructorul a început să încaseze plăți din partea CNAIR.

Reamintim că, în cadrul ultimului raport publicat în luna iulie, progresul fizic al lucrărilor la șoseaua de centură a Municipiului Tecuci era de doar 2% iar în luna septembrie, progresul fizic raportat către CNAIR atingea pragul de 10%.

Pe 16 aprilie 2021, CNAIR a semnat contractul în valoare de 41.735.534,38 de lei fără TVA cu cel de-al treilea constructor, asocierea Mavgo Holding SRL (lider) – SC Antrepriza de Construcții Drumuri şi Autostrăzi SRL – SC BDU Maxi Construct – Hydostroy AD. Conform datelor oficiale, pe 20 mai 2021 a fost emis ordinul de începere a lucrărilor, iar pe 21 mai 2021 a fost predat amplasamentul.

Raport CNAIR 1.10.2021

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *