Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, sâmbătă, la Galaţi, că a aflat o informaţie ”de Cartea Recordurilor”, respectiv că de 13 ani se lucrează la Centura Tecuci. ”Zici că e centura Parisului”, afirmă ministrul care anunţă că lucrarea va fi prima monitorizată cu drone.
”Am aflat o chestiune de Cartea Recordurilor, recunosc că nu am ştiut că de 13 ani se lucrează la Centura de la Tecuci şi am înţeles că este un record absolut”, a declarat, sâmbătă, la Galaţi, Sorin Grindeanu. Ministrul a precizat că a fost informat că termenul de finalizare este mai 2022.
”I-am informat la rândul meu că, pe proiectul pe care l-am anunţat – de a urmări şantierele din ţară cu drone, direct – primul proiect pe care o să-l urmăresc şi o să-l vedem live pe site-ul ministerului este ăsta. Asta este ceva de domeniul incredibilului, ca de 13 ani să se lucreze. Zici că e centura Parisului”, a mai declarat ministrul.
Sorin Grindeanu a anunţat, în repetate rânduri, că vor fi folosite drone pentru supravegherea şantierelor.
Sursa: adevarul