Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” devine o „Citadelă culturală”
După succesele proiectului „Citadele culturale”, obținute în Bucovina și Buzău, vineri 17 decembrie, de la ora 15, ineditul proiect cultural care îmbină arta plastică și muzica ajunge și la Tecuci, transformând Muzeul „Teodor Cincu” într-o fortăreață cu adevărat artistică, pusă în slujba salvării culturale a unor comunități asediate în zilele noastre de nonvalori.
De această dată parteneriatul dintre Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci și Asociația „Pro Valores”, propune iubitorilor culturii o întâlnire cu profunde semnificații spirituale, în care protagoniști vor fi pianistul Nil Mladin – masterand al Royal Academy of Music din Londra și una dintre cele mai valoroase iconografiste ale României – Carmen Paiu.
Vineri, 17 decembrie 2021, începând cu ora 15:00, în timp ce vor fi ascultate opusuri de: Ludwig van Beethoven și Frederic Chopin, vor putea fi admirate noile icoane create de Carmen Paiu.
Nil Mladin este absolvent al Colegiului National de Muzica George Enescu din Bucuresti, iar în prezent este masterand al Academiei Regale de Muzică din Londra. La vârsta de șase ani a început studiul pianului la Școala de muzică „Iosif Sava” din București sub îndrumarea prof. Viorica Nistoroiu, iar în clasa a V-a s-a transferat la Colegiul Național de Muzică „George Enescu”, unde a studiat în continuare cu același îndrumător. Din luna septembrie a anului 2018, Nil Mladin studiază pianul la clasa profesoarei Joanna MacGregor la Academia Regală de Muzică din Londra, unde a fost admis cu o bursă integrală. Tânărul pianist este laureat cu premiul I la concursuri naționale și internaționale: „Olimpiada Națională de Muzică” (2017), Concursul Național „Victor Giuleanu”, Concursul „Irina Satchi” (premiul Cesar Franck) (2016), Concursul Internațional „Tudor Dumitrescu” (2016), Concursul Internațional „Millenium Piano”, Concursul Național „Gradus ad Parnassum” și Concursul Internațional „Pro Piano”. A participat la cursuri de măiestrie cu pianiști importanți precum: Rustem Hayroudinoff, Leon McCawley, Martin Hughes, Gordon Fergus-Thompson, Tessa Nicholson, William Fong, Daniel Goiţi, Imre Rohmann, Florian Mitrea, Adrian Suciu, Cordelia Höfer Teutsch, Maria Masycheva, Georgy Gromov, Håkon Austbø si Stefan Arnold. A cântat alături de orchestra Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Ramnicul Valcea si orchestra Colegiului National de Muzica „George Enescu”. Dintre aparițiile importante ale tânărului pianist, amintim pe cele de la Muzeul „George Enescu”, sala „George Enescu” a Universitații Naționale de Muzică București, Studio Niculescu de la Berlin, Institutul cultural roman de la Viena, pe cele din Franța, la Corrèze, Monedieres si Paris, precum și mai recentele apariții pe scene importante britanice.
Carmen Paiu este absolventă a Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu”, Cluj-Napoca – 1982 și membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. A expus la: Centrul Cultural Palatele Brâncovenești – Mogoșoaia; Centrul Internaţional pentru Artă Contemporană – Bucureşti; Muzeul National de Artă al Moldovei – Chișinău; Muzeul Brukenthal – Sibiu; Muzeul de Artă – Timişoara; Muzeul de Artă – Oradea; Muzeul Colecţiilor de Artă – Bucureşti; „Szombathely” Gallerie – Ungaria; Palatul Voievodal „Curtea Veche” – București; „134” Galeria, Ceski Krumlov – Republica Cehă; Palatul Brîncoveanu – Potlogi; Centrul Cultural Evreiesc – Mannheim, Germania; De Zonnehof Center – Amersfoort, Olanda; Wroclaw – Polonia; Cadaques, Spania; în Japonia: Hankyu Department Store, Osaka, Galeria Oishi, Galeria Fukuoka, Nipponbashi Takashimaya Galeria de interior, Tokyo; „Gualdo Tadino” International Ceramica Conquest; „Grands et Jeunnes d’aujourd’hui” – Grand Palais, Paris, Franța.
Accesul în sală se face conform regulilor sanitare stabilitate de lege, în limita a 50% din locurile disponibile.
Organizatori: Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci și Asociația Pro Valores.