Polițiștii gălățeni și ofițerii SRI au descins într-o școală din Ivești

Polițiștii din cadrul IPJ Galați împreună cu ofițeri din cadrul Serviciului Român de Informații au efectuat verificări zilele trecute la Şcoala Gimnazială “Negoiţă Dănăilă” din satul Buceşti, comuna Iveşti. 

Agentul de pază a descoperit mai multe obiecte de înregistrat ascunse în spatele unei table și a anunțat conducerea unității.

La data de 6 ianuarie, poliţiştii Serviciului Ordine Publică au efectuat un control la şcoala gimnazială din localitatea Buceşti, ocazie cu care au constatat că, în anul 2019, o societate comercială ar fi desfăşurat activităţi de instalare a unor sisteme de alarmare împotriva efracţiei, fără a deţine licenţă de funcţionare. În urma constatărilor, a fost întocmit dosar penal pentru violarea vieţii private şi instalarea şi întreţinerea sistemelor de alarmare împotriva efracţiei, fără a deţine licenţă de funcţionare în domeniu, informează IPJ Galați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *