Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune într-un interviu la Digi24 că peste trei săptămâni numărul infectărilor ar putea să scadă, iar din martie vor fi luate măsuri de relaxare. Până atunci, va mai fi o perioadă grea, pentru că în spitale apar focare de infecţie la personalul medical, adaugă ministrul.
„Masca ar trebui să fie ultima măsură la care să renunțăm”
În opinia sa, vârful acestui val va fi atins în intervalul 10-15 februarie, după care numărul cazurilor va înregistra o descreștere. „Rămâne de văzut cât de rapidă va fi descreșterea”, a adăugat el.
„Cred că până la sfârșitul lunii martie vom scăpa de o parte din măsurile restrictive. Și lucrul cel mai important e să avem de această dată o abordare predictibilă a perioadei următoare, nu de la o săptămână la alta. Masca ar trebui să fie ultima măsură la care să renunțăm. Măsurile de relaxare vor fi luate gradual”, a spus Rafila.
„Aș vrea să va anunț în premieră, în curând venim cu detalii, stabilim un mecanism de consultare permanentă cu industria, astfel încât deciziile să se ia după consultări și în concordanță cu interesele de sănătate publică, dar și cele care țin de funcționarea economiei în România”, a adăugat ministrul.