Programul „A doua şansă” se adresează adolescenţilor, tinerilor, adulţilor, proveniţi din medii sociale diverse şi cu vârste variate care nu au urmat sau nu au finalizat învăţământul primar și nu au reușit să își definitiveze studiile învățământului gimnazial. Programul oferă acestor categorii de persoane posibilitatea continuării şi finalizării învățământului obligatoriu fără a fi nevoite să-şi întrerupă eventualele activităţi profesionale sau familiale în care sunt angrenate.
Programul se desfășoară pe două niveluri:
- Programul „A doua şansă” – învăţământ primar, clasele I – IV;
- Programul „A doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior (gimnaziu), învățământ frecvență redusă, clasa a V-a
PROGRAM DE ÎNSCRIERE:
- I etapă de înscriere – 14-28 februarie 2022
- II etapă de înscriere 1-30 septembrie 2022
Înscrierea în program se face pe bază de cerere, depusă la ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”ANGHEL RUGINĂ” TECUCI după următorul program:
Luni-vineri 10:00 – 14:00
CONDIŢII DE ÎNSCRIERE:
- Nu există limită superioară de vârstă pentru cei care doresc să se înscrie în acest program.
- În Programul „A doua şansă” pentru învăţământul primar se pot înscrie persoane care au depăşit cu cel puţin 4 ani vârsta de şcolarizare corespunzătoare clasei şi care se află în una dintre următoarele situaţii:
- nu au parcurs nicio clasă din învăţământul primar;
- au abandonat pe parcurs învăţământul primar.
1. Dosarul de înscriere pentru Programul „ A DOUA ȘANSĂ”, corespunzător învăţământul PRIMAR, conţine:
- certificatul de naştere în copie şi în original; în cazul inexistenţei documentelor de naştere, o adeverinţă eliberată de autorităţile locale;
- certificatul de căsătorie, dacă este cazul, în copie şi în original;
- actul de identitate, în copie şi în original;
- foaie matricolă sau adeverinţe care să ateste parcurgerea anumitor clase;
- fişa medicală; în cazul inexistenţei documentului, fişa va fi alcătuită ulterior înscrierii;
- adeverinţă de serviciu, dacă este cazul.
2. Dosarul de înscriere pentru Programul „FRECVENȚĂ REDUSĂ”, corespunzător învăţământului GIMNAZIAL”, conţine:
- cererea de înscriere, în care se completează;
- copia buletinului/cărţii de identitate, certificată ca fiind conformă cu originalul;
- copia certificatului de naştere, autentificată ca fiind conformă cu originalul;
- copia certificatului de căsătorie, autentificată ca fiind conformă cu originalul – dacă este cazul;
- acte doveditoare privind absolvirea învăţământului primar şi/sau a claselor de gimnaziu parcurse (foaie matricolă pentru clasele V, VI sau VII).
DATE DE CONTACT:
EMAIL : [email protected] /
TELEFON/FAX: 0236 811140