La data de 30 martie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Galați au efectuat 4 percheziții domiciliare, în municipiul Galați, în vederea administrării probatoriului, în trei dosare penale, în care se efectuează cercetări pentru punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară, cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
În urma perchezițiilor, efectuate la punctele de lucru a 3 societăți comerciale, au fost descoperite și indisponibilizate 1.256 de articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și jucării contrafăcute, în valoare de 69.028 de lei.
De asemenea, au fost ridicate documente de evidență contabilă și extracontabilă, care atestă comercializarea unor astfel de produse.
Totodată, a fost aplicată și o sancțiune contravențională, în valoare de 20.000 de lei, în baza Ordonanței de Urgență nr. 28/1999, republicată, privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, fiind confiscați 5.821 de lei.
La acțiune au participat și polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic Galați, potrivit I.P.J. Galați.