La data de 14 aprilie a.c., în baza unui plan de acțiune pe linia combaterii braconajului piscicol, polițiștii Serviciului de Ordine Publică și cei din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Galați, sprijiniți de reprezentanți A.N.P.A. – Serviciul Teritorial Moldova, D.S.V.S.A. Galați și Garda de Mediu Galați, au efectuat mai multe controale, care au vizat verificarea respectării prevederilor legislației în domeniul comercializării peștelui și produselor din pește.
Cu această ocazie, la două puncte de lucru ale unei societăți comerciale, din municipiul Tecuci, s-a constatat că nu există documente de proveniență pentru cantitatea de 1 569 kg, respectiv 838 kg de pește, diverse specii.
Totodată, administratorul societății nu a putut prezenta documente de trasabilitate, astfel încât a fost aplicată o sancțiune contravențională de 12 000 de lei pentru încălcarea normelor sanitare veterinare pentru siguranța alimentelor, privind demonstrarea trasabilității produselor la punerea pe piață sau comercializarea alimentelor.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui, marfa fiind lăsată în custodia agentului comercial pentru valorificare, urmând a se dispune alte măsuri procedurale, cu ocazia cercetărilor.
În aceeași zi, polițiștii au depistat, în municipiul Galați și în comuna Cavadinești, două persoane care comercializau pește, din specia hering și crap, fără documente de proveniență.
Cantitatea de aproximativ 20 de kg, a fost indisponibilizată, și în aceste cazuri fiind întocmite dosare penale pentru deținerea și comercializarea fără documente legale a peștelui.