sâmbătă, octombrie 19

Au fost livrați banii pentru preșcolarii și elevii din familiile defavorizate

Ministerul Proiectelor și Investițiilor Europene (MIPE) a virat ajutoarele în valoare de 500 lei pentru preșcolarii și elevii din familiile defavorizate. Beneficiază de aceste ajutoare 245.018 de copii, pentru care au fost emise carduri – tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional. Valoarea totală a ajutoarelor asigurate de MIPE, din Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), se ridică la aproximativ 122,5 milioane lei.

 



Cardurile pentru de sprijin educațional au fost transmise inspectoratelor școlare județene, iar acestea le-au distribuit fiecărei unități de învățământ pentru a ajunge la copiii din familiile defavorizate.

 

Cardurile vor permite acordarea de ajutoare sociale elevilor din învățământul de stat (preșcolar, primar, gimnazial) care îndeplinesc următoarele condiții:

Preșcolari proveniți din familii (inclusiv cele monoparentale) al căror venit net mediu lunar pe membru de familie este până la 1,06 din valoarea Indicatorului Social de Referință – ISR (pentru anul 2022, valoarea ISR este de 525,50 lei);Elevii care sunt în întreținerea familiilor cu un venit mediu net lunar/ membru de familie este de maximum 50% din salariul de baza minim brut pe țară în luna iulie a fiecărui an.

Suma de 500 lei, disponibilă pe fiecare card, va putea fi utilizată pentru cumpărare de rechizite și îmbrăcăminte pentru a merge la grădiniță/ școală.

 

Ministerul Investițiilor si Proiectelor Europene, în colaborare Ministerul Educației, inspectoratele școlare județene și unitățile de învățământ, va urmări creșterea numărului de unități comerciale (unități afiliate) care accepta tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional.  Totodată, inspectoratele școlare județene și unitățile de învățământ vor asigura măsuri auxiliare cum ar fi: măsuri de educație cu privire la încurajarea frecventării școlii, asigurarea igienei corporale și a locuinței proprii, orientare școlară și/sau profesională, sfaturi de gestionare a bugetului, facilitarea accesului la serviciile medicale, recomandări educaționale și culturale.

 

Pentru anul școlar 2022 – 2023, preșcolarii și elevii eligibili vor primi tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional începând cu luna septembrie a anului 2022.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *