Furt în amiaza mare la o florărie din centrul Lieștiului. O femeie a fost surprinsă de camerele de supraveghere cum sustrage un telefon.
Imaginile postate pe o rețea de socializare, cu următorul mesaj, „Daca cineva o cunoaste, sa vina in centru la florarie, la d-na Rodica”, au intrat în atenția polițiștilor.
Chiar dacă păgubita nu a depus plângere, polițiștii din Liești s-au autosesizat și fac verificări.
Inspectoratul de Poliție al Județului Galați ne-a transmis că, în urma apariției în spațiul public, pe un site de socializare, a unei filmări, în care o femeie sustrage un telefon, din incinta unei florării, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Liești s-au autosesizat pentru comiterea infracțiunii de furt și efectuează cercetări în vederea identificării persoanei care apare în imagini.
Este vorba despre o femeie, de 33 de ani, din municipiul Focșani, care a fost condusă la sediul Poliției pentru audieri.
Telefonul sustras a fost recuperat și returnat păgubitului.
Gabriel M