Două accidente și un șofer băut și fără permis, la Tecuci, în ultimele 24 de ore

Evenimente rutiere, în ultimele 24 de ore, la Tecuci. Au fost două accidente rutiere, iar un șofer a fost prins băut și fără permis la volan.

Trei mașini implicate în accident

La data de 16 iunie a.c., în jurul orei 11.20, pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Tecuci, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane.


Din primele verificări efectuate de polițiști, la fața locului, a reieșit că în accidentul care ar fi avut loc pe fondul neacordării de prioritate, au fost implicate trei autoturisme.


În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a unei femei, de 49 de ani, aflată la volanul unuia dintre autoturisme, aceasta fiind transportată la spital, pentru îngrijiri medicale.


Rezultatele testării alcoolscop au fost negative pentru toți cei trei conducători auto.


În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor producerii accidentului.

Neatenta fiind, a avariat o mașină parcată


În cursul aceleiași zile, tot în municipiul Tecuci, pe strada Tecuciul Nou, s-a produs un alt accident rutier soldat cu rănirea unei persoane.


În acesta au fost implicate două autoturisme, dintre care unul parcat, iar în urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto, în vârstă de 40 de ani.


Și în acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

La volan baut și fără permis


La data de 17 iunie a.c., în jurul orei 00.05, polițiștii Biroului Rutier Tecuci au oprit în trafic, pe Bulevardul Victoriei, un autoturism condus de un bărbat, din localitate.


În urma verificărilor, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere.
De asemenea, întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost condus la spital, dar aici a refuzat prelevarea de mostre biologice.


În consecință, polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și conducere fără permis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *