Arme letale descoperite la Umbrărești



La data de 3 august a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, în cadrul unui dosar penal, având ca obiect comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

În urma perchezițiilor efectuate la locații din comuna Umbrărești, la domiciliul unui bărbat, de 47 de ani, a fost descoperită o armă letală de vânătoare, calibrul 12 mm și 5 cartușe cu alice, calibrul 12 mm, deținute fără drept.

Din verificări, a reieșit că muniția și arma ar fi fost încredințate persoanei în cauză de către deținătorul legal al acestora, un bărbat, de 70 de ani.

De asemenea, la punctul de lucru al unei societăți comerciale (fermă de animale), a fost descoperită o altă armă letală de vânătoare, calibrul 12 mm, aparținând aceluiași bărbat, de 70 de ani, deținută în condiții de insecuritate și la o altă adresă decât cea autorizată.

În urma constatărilor, polițiștii l-au sancționat pe bărbatul, de 70 de ani, cu amendă contravențională, în cuantum de 10.000 de lei, pentru încredințarea armelor letale pentru care s-a obținut dreptul de deținere, port și folosire de către posesorii acestora, unor persoane neautorizate.

Totodată, a fost luată măsura complementară a confiscării armelor și anulării dreptului de deținere a acestora.

La acțiune au participat polițiști criminaliști și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, bărbatul la domiciliul căruia a fost găsită una dintre arme, fiind cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și alm munițiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *