La data de 17 august a.c., în jurul orei 20.30, polițiștii Biroului Rutier Tecuci au oprit în trafic, pe strada 1 Decembrie 1918, din localitate, un autoturism la volanul căruia au identificat un bărbat, de 28 de ani.
La controlul documentelor, conducătorul auto a devenit agitat, comportându-se incoerent, motiv pentru care polițiștii l-au testat cu aparatul Drugtest și au constatat o valoare pozitivă pentru THC-5 (Cannabis).
Bărbatul a fost condus la spital, în vederea prelevării de mostre biologice, iar polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.