În această dimineață, în intervalul orar 06.00 – 09.00, polițiștii din cadrul structurilor rutiere ale Inspectoratului de Poliție Județean Galați au desfășurat o acțiune pe linia transportului public de persoane.
Cu ocazia aceleiași acțiuni, polițiștii au constatat comiterea unei infracțiuni, un bărbat, din municipiul Tecuci, care efectua transport public de persoane cu un taxi, fiind depistat conducând sub influența alcoolului.
La testarea alcoolscop, valoarea înregistrată a fost de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză, întocmindu-se dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Acțiunea a vizat verificarea următoarelor aspecte:
– deținerea documentelor necesare efectuării transportului public de persoane;
– respectarea traseului și a graficului de circulație, cu opririle aferente;
– respectarea capacității maxime de încărcare a autovehiculelor de transport persoane;
– valabilitatea inspecției tehnice periodice a autovehiculelor;
– testarea alcoolscop a conducătorilor auto.
În cadrul activităților, polițiștii au verificat 58 de autovehicule și au aplicat 24 de sancțiuni contravenționale: 10 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002, 7 pentru nerespectarea prevederilor H.G. 69/2012 (nu au fost emise bilete de călătorie; nu au fost respectate opririle din grafic; a fost depășită capacitatea maximă de încărcare a autovehiculelor de transport persoane), 6 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003 și 1 pentru încălcarea prevederilor O.G. nr. 37/2007.
Totodată, au fost reținute 2 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.