UMB, campionii asfaltului din România

UMB este regele proiectelor de infrastructură. După ce a semnat în 06.09.2022 contractele pe loturile 1 și 4 iar luni (19.09.2022) a fost declarat câștigător pe celelalte două sectoare din AutostradaA7 Buzău-Focșani, ieri (21.09.2022) a depus oferte la toate cele trei loturi de pe Bacău-Pașcani și azi a ofertat complet și pe Focșani-Pașcani. Tot astăzi CNAIR a anunțat că este pe primul loc și pe AutostradaA1 Lugoj-Deva lot 2.



Pe lângă cele (deocamdată) două noi contracte de pe A7, UMB are încă 7 proiecte majore în execuție: A0 Nord loturile 2 și 4, A3 Nădășelu-Zimbor-Poarta Sălajului, DEx12 Slatina-Colonești-Pitești și DEx6 Galați-Brăila.



Cei de la UMB au acum în tolbă 9 din totalul de 23 de contracte, peste 155 kilometri din cei aproape 440 kilometri de autostrăzi și drumuri expres aflați în prezent în execuție în România, adică peste 35% cotă de piață pe drumurile de viteză (vezi grafice mai jos).



Au șanse mari să pună mâna și pe tronsoanele 2 și 3 din Buzău-Focșani cât și pe ciotul rămas din Lugoj-Deva unde tocmai au fost dați câștigători (să vedem dacă se depun contestații). Aproape sigur au ofertat la fel de agresiv pentru toate cele 6 sectoare din Focșani-Bacău și Bacău-Pașcani.



Așadar, cel mai probabil își vor consolida poziția de lider în piața infrastructurii rutiere majore. Totuși, cât (mai) pot duce? Dacă vor primi toate cele 8 loturi de pe Autostrada A7 plus A1 Lugoj-Deva, ar adăuga peste 250 de kilometri noi în portofoliu pe lângă cei 155 pe care-i au acum.



În mod evident, ar depăși cu mult capacitatea lor actuală care nu poate fi dublată peste noapte, pe A7 având execuție directă cu termene foarte scurte. Chiar dacă ar subcontracta masiv către jucători locali, mai mici, tot ar fi extrem de dificil și riscant să treacă imediat de la 155-200 la 400 de kilometri în lucru, toți scadenți în 20-30 de luni cu excepția ciotului Lugoj-Deva!



Le dorim curajoșilor de la UMB succes și calcule chibzuite. Iar nouă, tuturor, ne dorim o piață echilibrată populată cu antreprenori generali serioși care-și împart riscurile și profiturile. (Asociația Pro Infrastructură)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *