Curtea școlii, locul în care au luat naștere o grămadă de fotbaliști de legendă. Astăzi? Un loc pustiit și bântuit doar de nostalgia vremurilor de mult apuse. Fotbalul copilăriei a dispărut!
Fotbalul a fost mereu unul dintre cele mai iubite sporturi. În România, poate cel mai iubit. Unde se disputau cele mai crâncene dueluri? Da, răspunsul este evident. În curtea școlii, acolo unde s-au născut talente, legende, fotbaliști de care ne amintim sau despre care ne povestesc părinții. Acolo învățau copiii să dea cu piciorul în minge și acolo învățau ce înseamnă orgoliul, prietenia în teren, dar tot acolo, tinerii învățau cum să accepte înfrângerea. În acel loc se nășteau caractere. În acel teren pătrat, acoperit cu bitum sau nisip, au învățat fotbal o mare parte dintre eroii copilăriei multora.
Ora de întâlnire se știa. Fără telefoane. În cel mai rău caz, copiii se strigau din fața blocului și se chemau afară. Echipele se făceau în curtea școlii. Cei mai buni își alegeau formația și în general treburile erau echilibrate. Cine își alegea primul? Uneori se făceau duble. Cel care le făcea pe cele mai multe, alegea primul. Alte ori, se făcea „pic-poc”. Apa? Se aducea de acasă. Câteodată, când nu ajungea, pierzătorii se duceau să mai aducă. Erau și cazuri mai norocoase în care se găsea o țâșnitoare pe aproape.
Competiția se simțea la nivel înalt, chiar dacă sună exagerat. Toți își doreau să câștige. Cine nu își amintește acel fotbal jucat în curtea școlii, între cartiere sau între străzi? Orgoliul era nemăsurat. Cei mai buni se strângeau în acele echipe, iar după meciuri, se discuta fiecare fază în parte. „Ai văzut cum i-am dat printre picioare?” , „Cine era ăla mingicar, mi-a rupt coloana” , „ Dacă îmi pasai acolo, îi băteam” și discuțiile continuau până la plecarea acasă. Atunci, copiii nu râdeau unii de ceilalți. Nu conta în ce ești încălțat sau dacă ai adidași rupți. Nu conta dacă ai tricou original de la vreo echipă sau unul alb, simplu, scris cu pixul pe spate.
Curtea școlii era cea mai bună academie. De acolo pleca baza fotbalului. În acel loc se năștea prima dragoste.
Astăzi? Primul instinct este să dăm vina pe copii. Să îi judecăm și să îi acuzăm că nu mai fac sport și că stau toată ziua pe telefoane. Poate este și asta o cauză. Dar de câte ori ne-am gândit că nici nu mai au unde să meargă și să uite de tehnologie? Majoritatea școlilor sunt de cartier, înconjurate de blocuri. Mereu se găsește câte un nene mai obosit să sune la poliție și să reclame gălăgia făcută de puștii care bat mingea în curtea școlii. Poliția? Nu contează cine face reclamația, legea e lege și ora de liniște e oră de liniște. Nu contează că acești copii au școală de la 7 la 13, iar mai apoi este destul de greu să mai ieși la joacă, după ora 17:00. În prezent, tinerii au foarte multe teme, au proiecte pentru acasă sau poate pur și simplu nu sunt lăsați să intre în curtea școlii. Câte nu sunt închise după ore? Cine spunea că generația are o mare parte din vină, avea dreptate. Dar nu este vorba de generația aceasta, mult spus „Facebook”. Este vorba de generația care a prins acele vremuri frumoase în curtea școlii și nu face nimic pentru a le readuce la viață.
Sursa: 3minute.net
