ANAF își prezintă serviciile în universitățile din România

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) începe, astăzi, o serie de prezentări ale „Serviciilor oferite contribuabililor”, în colaborare cu universitățile de prestigiu din România.


Primul eveniment este găzduit de Universitatea „Dunărea de Jos” Galați și va
consta într-o prezentare explicativă și, totodată, interactivă, în care se vor aborda
subiecte precum rolul și importanța ANAF în societate, dezvoltarea României pe
baza taxelor colectate, serviciile electronice oferite de ANAF prin intermediul
cărora contribuabilii își pot îndeplini obligațiile fiscale. De asemenea, în 10
noiembrie, prezentarea ANAF va avea loc la Universitatea „1 Decembrie 1918”, din
Alba Iulia.


La nivel național, cei peste 50 de specialiști în fiscalitate vor furniza studenților și
informații menite să sprijine integrarea optimă a acestora pe piața muncii și a
antreprenoriatului, precum și creșterea civismului fiscal.


Unul dintre obiectivele imediate ale ANAF este acela de a promova o cultură în
care conformarea fiscală voluntară să fie percepută drept o atitudine corectă, în
care plata taxelor este atât o obligație legală, cât și un act de responsabilitate
socială.


ANAF își concentrează toate eforturile pentru creșterea gradului de conformare, iar studiile efectuate arată că, pe termen lung, pentru îndeplinirea acestui deziderat,
este necesară o educație fiscală timpurie și continuă.


Astfel, suntem convinși că implicarea comună ANAF – instituții de învățământ
superior va conduce la creșterea conformării fiscale, implicit a civismului fiscal din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *