Gata. Românii au scăpat de dosarul cu șină. Instituțiile obligate să accepte plata cu cardul și copierea gratuită a documentelor

Deputații au votat legea ce elimină necesitatea dosarului cu șină în instituțiile publice. Dispare şi necesitatea copiilor legalizate. Apare plata cu cardul şi copierea gratuită a documentelor.

Românii scapă de temutul dosar cu şină. De asemenea, instituţiile publice trebuie să accepte plata cu cardul, nu mai pot solicita copii legalizate și trebuie să asigure gratuit fotocopierea oricărui document.

Legea care a fost respinsă iniţial de Senat, va merge totuşi la promulgare la președintele Iohannis deoarece Camera Deputaților este forul decizional.

Conform legii adoptate astăzi, instituțiile publice nu mai pot solicita persoanelor fizice sau juridice dosare, dosare cu şină, precum şi niciun alt articol sau obiect de birotică sau papetărie.

Prevederile se aplică şi în cazul depunerii actelor necesare pentru participarea la concursurile de angajare, precum şi în cazul depunerii actelor necesare pentru participarea la procedurile de achiziţii publice, potrivit cdep.ro. 

Totodată, dacă există situații în care o instituție publică cere copii fizice pentru anumite acte, altele decât cele emise tot de către autorități publice, acea instituție este obligată să asigure gratuit fotocopierea documentului.

Dacă, de exemplu, instituțiile vor cere o copie a buletinului, aceasta va putea fi trimisă și pe e-mail. 

“Instituțiile au obligaţia de a oferi metode alternative de plată a serviciilor publice furnizate contra cost, fie prin plata cu cardul, fie prin intermediul altor sisteme de plată”, mai prevede un amendament admis la noua lege.

Totodată, se introduce obligaţia eliminării cerinţei de depunere a copiilor legalizate după documente la furnizarea serviciilor publice, înlocuindu-le cu certificarea conformităţii cu originalul de către funcţionarul competent. 

De asemenea, atunci când o instituție va cere completarea unei cereri, aceasta va fi obligată să pună la dispoziție aceste cereri și pe site-ul propriu, nu doar fizic pe hârtie la sediul instituției respective.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *