Un caz revoltător a fost scos la iveală abia astăzi de către polițiștii gălățeni, după 18 zile de tăcere, vreme în care, una dintre victimele accidentului s-a zbătut între viață și moare iar în cele din urmă, a decedat.
Toată povestea s-a desfășurat în noapatea de Revelion, 31 decembrie 2022. Mai mulți tineri se aflau pe marginea șoselei pentru a da startul artificiilor și unui an mai bun, moment în care, un autoturism condus de un tânăr din satul Toflea i-a lovit în plin. Unul dintre tineri, Ionuț Mancaș, a rămas inconștient pe asfalt.
Șoferul nici nu s-a uitat în urmă, a accelerat până la podea și s-a făcut nevăzut.
18 zile de tăcere, timp în care Ionut, un tânăr de 23 de ani, își ducea lupta cu moartea pe un pat de spital, în comă.
În tot acest timp, șoferul vinovat a fost liber, fără nicio măsură impusă de procurori, cu toate că faptele erau clare, 6 victime, dintre care una rănită extrem de grav.
Ionuț Mancaș a decedat la aproape 2 săptămâni de la accident iar acum, o familie îndurerată își caută dreptatea.
Tânărul a absolvit Colegiul Național „Calistrat Hogaș” din Tecuci, specializarea Matematică-Informatică, în anul 2018.
Pe data de 6 ianuarie, vreme în care se afla pe patul de spital, Ionuț ar fi împlinit vârsta de 24 de ani. Avea toată viața înainte, iar acum, ne privește de sus cu speranța că Dumnezeu va face dreptate.
Drum lin, Ionuț!
Sursă video: ProLiderFM