𝐏𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚𝐫𝐝 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢, 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐞𝐚𝐧 𝐢̂𝐧 𝟐𝟎𝟐𝟑 │ 𝐀𝐩𝐫𝐨𝐚𝐩𝐞 𝟕𝟓% 𝐝𝐢𝐧 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭 𝐢̂𝐧𝐬𝐞𝐚𝐦𝐧𝐚̆ 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢𝐭̦𝐢𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥𝐮𝐢
Suntem primul județ din țară care aprobă bugetul pe anul acesta. Este un buget record, de peste un milliard de lei, din care aproape 750 de milioane de lei înseamnă investiții în județul Galați.
„Am reușit ca, an de an, cu ajutorul fondurilor europene, să creștem substanțial bugetul de dezvoltare al județului. De altfel, aproximativ 65% din bugetul de investiții, respectiv 483 de milioane de lei, înseamnă fonduri europene atrase de către Consiliul Județean Galați.”, transmite Președintele Consiliului Județean, Costel Fotea.
Anul acesta, bugetul general al judeţului Galaţi este configurat astfel: 73% pentru dezvoltare şi 27% pentru funcţionare.
Cele mai mari sume, adică peste 260 de milioane de lei, vor fi investite în infrastructura rutieră, unde vom demara ample lucrări de modernizare pe mai multe drumuri județene. Chiar în această primăvară vom începe lucrările de reabilitare completă a aproximativ 100 de kilometri de drum județean. Investiții majore avem și în domeniul protejării mediului, mai exact în ceea ce privește gestionarea deșeurilor, precum și în sănătate. Bugete mari sunt și la capitolele cultură și asistență socială.
Pe lângă continuarea proiectelor aflate deja în implementare, anul acesta, în buget sunt prevăzute sume pentru demararea lucrărilor la noul spital de la Tecuci, realizarea studiului de fezabilitate în vederea construirii unui aeroport internațional la Galați, începerea lucrărilor de eficientizare energetică la Complexul Muzeal de Științele Naturii “Răsvan Angheluță”, Biblioteca “V.A. Urechia” și UMS Gănești, modernizarea drumurilor județene, precum și pentru reluarea lucrărilor la noul sediu al Muzeului de Artă Vizuală, proiect realizat deja în proporție de 50%.
„În acest moment, Consiliul Județean Galați are depuse mai multe proiecte cu fonduri europene, aflate în diverse stadii de evaluare, care vor fi incluse în bugetul de anul acesta doar după semnarea contractelor de finanțare.”, a afirmat domnul Costel Fotea în cadrul aceluiași anunț public, după aprobarea bugetului din data de 26 ianuarie 2023.
Sume importante vor fi investite și în Spitalul Municipal „Anton Cincu” din Tecuci, unde, încă de anul trecut a fost anunțat proiectul de construire a unui nou corp de clădire și dotarea acestuia, în valoare totală de 172 de milioane de lei. Citește mai multe despre investiție AICI.
Investițiile în infrastructura rutieră din județul Galați au crescut considerabil începând cu anul 2016, fiind vizate în special zonele rurale și drumurile județene către Municipiul Galați.