La mai puțin de două luni de la „marea inaugurare” a drumului de centură din Tecuci s-au operat deja primele intervenții asupra infrastructurii rutiere.
Bucăți importante din elementele de legătură dintre pasarelă și șosea au dispărut peste noapte.
Întâmplarea este similară și la cea de a doua pasarelă însă acolo intervențiile s-au efectuat tacit, în miezul nopții, fără a exista dovezi că a fost vreo problemă.
Nu este de mirare că singurul obiectiv de campanie al administrației PNL-GEGI a fost inaugurat în grabă și bineînțeles, există șanse, mici, să se închidă la fel de „în grabă” pentru reparații.
Centura NU este gata, iar acest aspect este vizibil cu ochiul liber, unde, în unele zone încă se săpau șanturile pentru deversarea apei de pe carosabil, dar ce mai contează când avem asfalt!
Sursă video: Tiberiu Jalbă, USR Tecuci