În cursul săptămânii trecute, în Pădurea Gârboavele de lângă Galați a fost inaugurat un parc de aventură. Au fost amenajate 15 trasee de aventură, cu zeci și zeci de jocuri captivante, cum ar fi „scara amiralului”, „fusurile suspendate” sau „podul Tibetan”. Totul pentru ca cei mici, dar și cei mari, să aibă parte de o experiență unică.
La inaugurarea Parcului de Aventură au participat și mai mulți copii aflați în grija Direcției de Protecția Copilului, precum și un grup de ucraineni, fiind și primii care au testat traseele de aventură. De asemenea, în Parcul de Aventură, aflat în spatele Muzeului Satului, există și două tiroliene, de 150 și 180 de metri lungime.
Astfel, gălățenii și nu numai, vor avea parte de multă adrenalină, distracție, bună dispoziție și relaxare în aer liber. De altfel, Pădurea Gârboavele a devenit un excelent loc de petrecere a timpului liber alături de întreaga familie – fie la un picnic, fie în Parcul de Aventură, la ZOO sau la Muzeul Satului și Muzeul Pescăresc.
Parcul va fi deschis de miercuri și până duminică (luni și marți va fi închis), între orele 10:00-20:00. Tarifele sunt cele mai mici din țară, astfel încât cât mai mulți gălățeni să se bucure de Parcul de Aventură. Pentru trei ore, cei mici vor plăti 25 (miercuri, joi) sau 30 de lei (vineri – duminică), iar adulții vor plăti 35 (miercuri, joi) sau 40 de lei (vineri – duminică).
Investiția, de peste 1,6 milioane de lei, a fost realizată cu ajutorul fondurilor europene atrase de către Consiliul Județean Galați.