“Bună ziua, doamna Dana Budeanu? Ce mai faceți?
Sper că sunteți bine!
Eu nu sunt bine. O să vă povestesc și dumneavoastră cauza nefericirii mele
Azi dimineață, în timp ce îmi beam cafeaua, am îndrăznit să comentez pe un grup de profesori și părinți, spunând că eu nu pot trăi cu 3000 de lei pe lună, mai ales că din acești bani, pe lângă facturi, rată și alte necesare, mai trebuie ca, din când în când, să îmi cumpăr și o carte, să îmi plătesc un curs pentru că, știți ceva, doamna Budeanu? Mie îmi place să îmi fac profesia bine, să merg în fața clasei pregătită, să aduc mereu ceva nou copiilor. Din acest motiv mă simt obligată să investesc în permanență în formarea mea profesională și, întrucât statul nu mă sprijină în acest sens, mă descurc din salariul meu de 3000 de lei.
Mi-a răspuns o mamă. O mamă al cărei copil fie are, fie a avut, fie va avea, o învățătoare, așa cum sunt și eu. Sunteți curioasă, doamna Budeanu, ce mi-a răspuns? Voi presupune că da și voi răspunde. Mi-a spus atât:
„Marș, fă, la ore, că și așa nu faceți nimic toată ziua!”.
Doamna Budeanu, vă spun sincer, am plâns.
Am plâns, doamna Budeanu, pentru că doamna nu mă cunoaște, nu știe ce rezultate am obținut cu elevii mei de-a lungul timpului, nu știe câți elevi cu CES am în clasă, nu știe câți elevi am întors din abandon școlar, nu știe câte ore de recuperare am făcut fără să mă plătească nimeni, nu știe în câte seri m-a prins miezul nopții pregătind lecții pentru a doua zi.
Am plâns, doamna Budeanu, pentru că părinții mei nu și-au permis să mă trimită la studii în străinătate și pentru că, deși mi-am dorit foarte mult să am un doctorat, nu mi-am permis. Și nici nu îmi permit, doamna Budeanu, să îmi trimit copiii la școli private ori la studii în țări străine.
Am plâns, doamna Budeanu, pentru că nu mi-am imaginat vreodată că, după 3 ani de facultate, 2 ani de master, titularizarea, definitivatul și gradul II obținute cu media peste 9, îmi va spune o mamă „Marș” ca la câini.
Dar a folosit acest cuvânt, pentru că și dumneavoastră ați ieșit public pe post și v-ați permis să spuneți profesorilor: „Marș!”.
Doamna Budeanu s-a adresat profesorilor ca unor câini vagabonzi și, cum doamna Budeanu se laudă cu studiile dumneaei în străinătate, înseamnă că doamna Budeanu este o intelectuală și toată lumea își poate permite să se adreseze profesorilor ca unor câini.
Îmi cer iertare față de mine că au fost zile când v-am admirat curajul.
Doamna Budeanu, mi-ați dat o lecție!
M-ați ajutat să înțeleg că, în această țară, educația nu se poate face cu zâmbet.
E ok….atât ați putut…“
