Falimentul Euroins România, confirmat în instanță | Polițele de asigurare mai sunt valabile până în septembrie | Pașii care trebuie urmați pentru a solicita despăgubirea

Tribunalul București a deschis procedura falimentului companiei de asigurări Euroins România, confirmând astfel decizia Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) privind retragerea autorizației de funcționare din cauza neîndeplinirii cerințelor de solvabilitate, conform unui comunicat de presă al ASF.

”Tribunalul București a confirmat astăzi starea de insolvență constatată de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin Decizia nr. 262/17.03.2023. După ce Curtea de Apel București a respins, în două rânduri, solicitarea Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. de a suspenda aplicarea deciziei A.S.F., Tribunalul București a hotărât să deschidă procedura falimentului societății de asigurare”, se arată în comunicat.

Polițele emise de Euroins mai sunt valide 90 de zile de la deschiderea falimentului, până în data de 8 septembrie 2023, cu excepția polițelor de garanții care sunt valide până la 7 noiembrie 2023. După aceste termene, polițele încetează de drept.

Cetățenii care au de recuperat despăgubiri sau trebuie să primească restituiri ale primelor de asigurare trebuie să depună cereri la Fondul de Garantare a Asiguraților, unde primesc compensațiile legale în ordinea primirii cererilor, se precizează în comunicat.

ASF a decis retragerea autorizației de funcționare a Euroins România în martie 2023, constatând un deficit de capital de solvabilitate de 2,2 mld lei și unul de capital minim de 1,75 mld lei. Decizia a fost contestată în instanță de către Euroins, fără succes.

ASF precizează că a desfășurat mai multe acțiuni de control în perioada 2020-2023 asupra Euroins România care s-au finalizat cu sancțiuni confirmate în instanță.

Falimentul Euroins România vine să confirme problemele financiare grave cu care se confrunta compania de asigurări care activează și pe piața RCA din România.

AICI puteți găsi pașii care trebuie urmați pentru a solicita despăgubirea, iar AICI pașii care trebuie urmați pentru restituirea primei.

Pentru a asigura echitatea în relația cu toți petenții, FGA înregistrează și analizează cererile în ordinea primirii acestora. Statusul cererilor de plată poate fi urmărit online pe site-ul FGA AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *