Dramă pentru o familie de lângă Tecuci. Fiul lor, de 19 ani, și-a pierdut viața într-un grav accident de circulație

La data de 23 iunie 2023, la ora 03.55, Poliția Galați a fost sesizată prin intermediul S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că pe DN 25, în interiorul localității Drăgănești, din județul Galați, a avut loc un accident rutier, în urma căruia o persoană a decedat.

Din verificările preliminare efectuate la fața locului, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au stabilit faptul că un tânăr, cu vârsta de 19 ani, din satul Podoleni, comuna Barcea, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 25, în interiorul comunei Drăgănești, dinspre municipiul Galați către municipiul Tecuci, la km 8 + 400 de metri, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus și a intrat în impact cu o altă autoutilitară folosită la tractări auto, prevăzută și cu platformă, care era parcată în afara părții carosabile, în dreptul unui imobil din zona respectivă.

În urma evenimentului rutier tânărul a fost grav rănit, și, din păcate, nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de echipajul medical sosit la fața locului, fiind constatat decesul.

În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind continuate de polițiști pentru a fi stabilite împrejurările în care s-a produs acest accident rutier, anunță IPJ Galați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *