Obiectiv finalizat! Vezi cum arată trecerea de la Gara de Nord (FOTO)

Obiectiv finalizat în termenul asumat!

Astăzi, 9 AUGUST 2023 a fost redeschisă circulația către ieșirea din Tecuci – Tișița, sectorul de drum Gheorghe Petrașcu (Gara de Nord).

Lucrările de modernizare a trecerii la nivel cu calea ferată au durat circa 2 săptămâni, perioadă în care constructorul contractat de CFR INFRASTRUCTURĂ – Regionala Galați, a operat ample lucrări privind infrastructura rutieră, pietonală și feroviară în proximitatea Gării de Nord din Tecuci.

În prezenta Prefectului Claudiu Gavril, astăzi, a fost redeschisă circulația rutieră și feroviară începând cu ora 15.

Proiectul a fost finanțat prin PNRR și implică mai multe lucrări în zona Municipiului Tecuci, printre care și modernizarea unui sector feroviar din proximitatea peronului principal de la Gara de Sud (Tecuci).

Totodată, CFR Infrastructură operează lucrări pentru electrificarea sectorului de drum Tecuci – Iași, proiect finanțat din fonduri europene și demarat anul trecut.

Finanțarea pentru proiectul finalizat în Municipiul Tecuci privind modernizarea trecerii la nivel cu calea ferată de la Gara de Nord a fost posibilă datorită implicării active a Prefectului de Galați, Claudiu Gavril. Vezi mai multe detalii AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *