Doi frați din Tecuci au câștigat primele locuri la un campionat național de tenis

Doi frați din Tecuci au câștigat primele două locuri la un campionat național de tenis

În perioada 5 – 8 august 2023, la Onești, în cadrul Circuitului Național al Federației Române de Tenis s-a desfășurat Cupa Onești – Agricultorul – Panimon – Vrancart.

Competiția a adunat la fileu 32 de sportivi de la cluburi și școli de profil din întreaga țară, care s-au întrecut în partide la simplu și dublu.

Frații Rareș și Sebastian Rugină din Tecuci au participat atât la simplu cât și la dublu, unde au făcut pereche. La simplu, Rareș Rugină a ocupat cea mai înaltă treaptă a podiumului – Locul I, iar la dublu perechea Sebastian Rugină – Rareș Rugină a obținut Locul II.

Rareș este elev al Colegiului Naţional „Spiru Haret” Tecuci. Este legitimat la Tenis Club Focșani, se antrenează împreună cu fratele său – Sebastian Rugină pe terenul CSS Tecuci și face naveta la Bârlad pentru a se pregăti în sportul pe care îl practică cu antrenoarea Mihaela Anghel.

Felicitări!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *