Comisarul şef Sorin Dănăila a fost demis, zilele trecute, de şefii de la Bucureşti.
Sorin Dănăilă a fost numit în această funcţie, pe 1 iulie 2022, remarcându-se la scurt timp prinr-un conflict violent cu unul dintre angajații instituției. Citește aici
Numit pe filieră politică, Sorin Dănăilă a fost susținut de Partidul Național Liberal.
Contactat de cotidianul Monitorul de Galați, George Stângă nu a precizat un motiv care a condus la demiterea lui Sorin Dănăilă, dar a confirmat actul administrativ de demitere aflat deja în vigoare.
Momentan, persoana care asigură interimatul la conducerea Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Galaţi este comisarul Liliana Cornea. Aceasta a asigurat interimatul la conducerea instituţie de nenumărate ori de-a lungul anilor.
Liberalii pierd puterea în județul Galați
Instituția Gărzii de Mediu reprezintă un punct sensibil în administrația publică județeană, oferindu-le politicienilor acces la nenumărate instrumente legale de control și sancționare.
Între corectitudine și protecție politică este o linie foarte subțire iar când vine vorba de banul public și de numirile politice înaintate de partide, cetățenii pun sub semnul întrebării o astfel de demitere venită peste noapte.