Astfel, din cele peste 2,7 milioane de poliţe RCA ale companiei falimentare Euroins, care erau în vigoare în momentul retragerii autorizaţiei de funcţionare de către ASF, circa 31% încă sunt în vigoare şi vor rămâne valabile până în 7 decembrie inclusiv, iar din 8 decembrie vor expira.
Poliţele RCA ale Euroins, a căror valabilitate a fost prelungită până pe 7 decembrie inclusiv, urmează să expire, ceea ce înseamnă că un număr de 841.547 de poliţe vor expira începând cu data de 8 decembrie 2023
Ce amenzi riscă șoferii care vor fi depistați fără RCA
Șoferii care au încheiate polițe de asigurare cu compania Euroins riscă amenzi între 1000-2000 de lei sau chiar reținerea certificatului de înmatriculare.
Asta dacă după data de 7 decembrie nu vor încheia polițe de asigurare cu o altă companie.
S-a ajuns în această situație după ce Euroins a intrat în insolvență, deși Autoritatea pentru Supravegherea Financiară (ASF) a dat un răgaz șoferilor de trei luni șoferilor.