Iveștean prins beat și cu permisul suspendat prin Tecuci

La data de 17 martie 2024, în jurul orei 01:24, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tecuci au depistat în flagrant delict un bărbat în vârstă de 42 de ani, din comuna Ivești, în timp ce conducea autoturismul pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Tecuci, având dreptul de a conduce suspendat.

Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, bărbatul fiind condus la Spitalul Municipal „Anton Cincu” din Tecuci, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, informează IPJ Galați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *