Proiectul de extindere a rețelei de apă și canalizare în comuna Barcea, în valoare de 4,3 milioane de lei, a fost aprobat pentru finanțare.
În localitatea gălăţeană se vor construi astfel 2 kilometri de rețea de apă și 2,7 kilometri de canalizare. Fondurile necesare sunt bani europeni, alocaţi prin Planul Național de Redresare şi Reziliență (PNRR) și vizează extinderea rețelei de apă și canalizare în aglomerările rurale cu mai mult de 2.000 de locuitori.
După cum ne-a declarat primarul Constantin Zamfir, în momentul de faţă se elaborează proiectul tehnic, estimându-se că proiectul va fi scos la licitaţie în luna iulie.
Prin implementarea proiectului, vor beneficia de apă și canalizare străzile Dispensarului, Depozitului, Bisericii, Aleea Căminului, Avram-Brici, Răsăritului, Speranţei, Moradanilor, Balta, Elena Doamna și Bisericii Podoleni. În final, vor fi racordate la utilități toate casele din Barcea și Podoleni.