„Haolo, mâncați-aș!” Polițiștii au descoperit măicuțe colorate la Tecuci

Ieri, Tecuciul, dar și localitățile din apropiere,  mai exact Tălpigi, au fost împânzite de dube cu mascați. În județul nostru,  dar și în județele Vâlcea și Vrancea au fost demarate zeci de percheziții într-un dosar penal care vizează mai multe fapte.

Potrivit IPJ Neamț,  la data de 2 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Neamț, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț, au pus în executare 10 mandate de percheziție domiciliară, în județele Vrancea, Galați și Vâlcea, într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și fals informatic.

Din cercetări a reieșit că, din luna octombrie 2023 și până în prezent, 9 persoane, cu vârste între 18 și 75 de ani, din județele Vrancea, Galați și Vâlcea, ar fi creat mai multe pagini de internet prin care, sub pretextul că sunt măicuțe, ar fi oferit servicii ritualice, inducând în eroare mai multe persoane din țară cât și din străinătate, obținând astfel sume importante de bani.

Prejudiciu estimat în cauză este de peste 250.000 de lei, în prezent.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe carduri bancare, documente de transfer bancar, telefoane mobile, unități PC, unități de stocare memorie, precum și diferite sume de bani (5.880 de euro, 23.700 de lei, 90 de lire sterline, 300 de dolari și 1.000 de lei moldovenești).

9 persoane au fost conduse la sediul unității de poliție, pentru audieri, iar, în urma materialului probatoriu administrat, trei persoane, cu vârste între 18 și 24 de ani, din județele Vrancea și Galați, au fost reținute, pentru 24 de ore, fiind cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și fals informatic.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț, Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Neamț, al polițiștilor de investigații criminale din Piatra-Neamț, Roman și Târgu-Neamț, al polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Galați, Vrancea și Vâlcea și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *