MOBILIZARE. Rezerviștii sunt chemați de urgență la unitățile militare

În perioada 08 – 12 aprilie 2024, va avea loc „Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare – MOBEX BR-GL-24”, condus de Ministerul Apărării Naționale, în cooperare cu Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Administrația Națională a Penitenciarelor. Exercițiul se desfășoară simultan în județele Brăila și Galați.

Exercițiile de acest tip se planifică și se organizează periodic în toate județele țării, în baza Planului verificării stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare prin exerciții și antrenamente de mobilizare, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, în anul premergător desfășurării acestora.

Pe timpul antrenamentului, o parte din militarii rezerviști cu domiciliul în județele Galați și Brăila, cuprinși în planurile de mobilizare, va fi chemată la unități militare în vederea executării unor activități specifice de pregătire, potrivit prevederilor legale în vigoare.

În programul militarilor rezerviști este planificată o secvență de antrenament în Poligonul de tragere Smârdan, județul Galați, care va avea loc miercuri 10 aprilie.

ATENȚIE! Este doar un exercițiu!

Se vor executa verificări periodice privind pregătirea fizică a rezerviștilor, România este o țară sigură și NU sunt necesare măsuri suplimentare de protecție la granița cu Ucraina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *