Judeţul Galaţi are pentru prima dată în istorie o femeie care ocupă funcţia de prefect. Andreea Anamaria Naggar a depus vineri, 12 aprilie 2024, jurământul, ceremonia de învestire desfăşurându-se în sistem de videoconferinţă.
„Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac cu bună-credinţă tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor judeţului Galaţi. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!„, a jurat Andreea Naggar.
La ceremonia de învestire, în sala de şedinţe a Instituţiei Prefectului – Judeţul Galaţi, a fost prezent şi fostul prefect proaspăt demisionar, Claudiu Sorin Gavril, care a predat astfel ştafeta.
Au fost prezenţi, de asemenea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, senatori şi deputaţi social-democraţi, precum şi şefii instituţiilor care sunt în subordinea guvernului. Nu au lipsit de la ceremonie nici cei doi subprefecţi, Iulian Iosif şi Veronica Macri, alături secretarul general al prefecturii, Nicoleta Butunoiu.
Sursă: Monitorul de Galați