Consiliul Județean anunță că s-a finalizat o nouă etapă de livrare a ajutoarelor către comunele afectate de inundații. Sprijinul oferit de Guvern din rezerva de stat include peste 210 tone de alimente, peste 200 de mii de litri de apă, 400 de module dormitor și peste 52.000 de echipamente de cazarmament pentru persoanele care au nevoie urgentă de ajutor.
Până în prezent, au fost distribuite următoarele cantități:
Alimente – 690.000 de conserve (ciorbă, pate, carne, legume) și alte alimente (cașcaval, borcane de gem și pungi de zahăr), alocate de la rezervele statutului, au ajuns la Galați. 350.000 de astfel de produse alimentare au fost deja livrate în comunele afectate de inundații.
Cazarmament – 5.800 de kituri de cazarmament, care includ pături, perne, saltele, saci de dormit, fețe de pernă și cearșafuri, au fost livrate în comunele afectate. Un kit include 9 piese de cazarmament.
Module dormitor – din cele 400 de module dormitor alocate de la rezervele de stat, 310 au ajuns deja la Galați (204 au fost livrate către zonele afectate, iar alte 106 de module sunt în proces de montaj și livrare).
„Distribuirea rapidă și eficientă a acestor ajutoare nu ar fi fost posibilă fără implicarea și devotamentul voluntarilor, pompierilor, reprezentanților Armatei Române, primăriilor din fiecare comună afectată și tuturor celor care au răspuns prompt în această situație de criză. Premierul Marcel Ciolacu, împreună cu ceilalți colegi de cabinet, s-a mobilizat în cel mai scurt timp, dispunând alocarea de urgență a alimentelor, apei potabile și modulelor de dormit.
Mulțumim tuturor celor care au întins în aceste momente o mână de ajutor”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Distribuirea către persoanele sinistrate se realizează direct de către autoritățile locale.