Cultura este farul care ne ghidează prin întunericul ignoranţei
Un proiect şcolar interesant, intitulat „Picătura de Cultură”, a demarat joi, 24 octombrie 2024 la colegiul nostru.
Iniţiativa şi coordonarea acestui proiect aparţin d-nei prof. Monica Precupanu, iar din echipă mai fac parte profesorii Druţă Alina, Mazilu Daniel, Nistor Ştefan, jurnalist Mazilu Ana, bibliotecar Ignat Daniela.
Derularea proiectului urmăreşte lărgirea orizontului cultural al elevilor prin activităţi de cercetare, documentare, informare, căutare activă a informaţiei, dezvoltare a spiritului critic, stimulare a creativităţii, cultivarea multiculturalităţii, a dialogului şi comunicării interpersonale şi cu parteneri culturali.
Proiectul se va desfăşura pe tot parcursul anului şcolar, prin activităţi lunare, cu tematică prestabilită.
La această primă activitate, desfăşurată în spaţiul CDI „Iorgu Iordan”, au participat elevi ai claselor a XI-a din şcoala noastră, în majoritate membri ai Clubului de istorie „Clio”, dar şi dna Ana Mazilu, jurnalist şi fost profesor al colegiului.
După o succintă prezentare a proiectului, realizată de d-na profesor Monica Precupanu, a urmat intervenţia d-nei Ana Mazilu care a împărtăşit celor prezenţi informaţii şi experienţe în domeniile jurnalismului şi ştiinţelor comunicării. Domnia sa a subliniat oportunităţile pe care tehnologiile informaţiei le oferă în accesarea unor instrumente utile în cunoaştere, formare şi dezvoltare, exemplificând în acest sens cu platforma Google Arts and Culture, destinată celor care îşi doresc acces la marea cultură din confortul spaţiului personal.
Activitatea a continuat cu prezentarea unor mici proiecte culturale, realizate de elevi cu scopul de a trezi în rândul auditoriului interesul pentru fenomenul cultural. Alegerile elevilor au fost diverse şi uneori inedite, relevând percepţii subiective asupra conţinuturilor ce ar putea fi reunite sub umbrela largă a conceptului de cultură.
Interesul şi implicarea participanţilor la activitatea desfăşurată în deschiderea proiectului constituie semnale încurajatoare care ne îndreptăţesc să credem că obiectivele propuse de iniţiator vor fi atinse.