După ce au fost executate lucrările de subzidire și înlocuire a fundațiilor de jur imprejurul bisericii, de ieri, Miercuri 30 Octombrie 2024, au început lucrări de subzidire și la pereții VEȘMÂNTĂRIEI, încăpere lipită de absida sudică a Sfântului Altar, în care se păstrează veșmintele preoțești, acoperămintele, cărțile de slujbă și majoritatea odoarelor bisericești.
M-a încercat o emoție deosebită, gândindu-mă la vechimea acestui spațiu dar și la faptul că în vremurile de prigoană, când preoții nu aveau voie să deschidă mai mult de o zi pe săptămână biserica, slujitorii de la parohia noastră, chemau în veșmântar enoriașii, la Taina Spovedaniei, la Taina Împărtășaniei, la sfat și întărire duhovnicească, ca să dăinuie credința și viața spirituală a comunității.
De aceea, avem o datorie sfântă de a nu-i uita, de a-i pomeni și de a păstra vie, prin tot ce facem, memoria și truda lor de altădată.
Mulțumim Lui Dumnezeu și Măicuței Sfinte pentru ajutor, precum și bunilor creștini pentru implicarea, jertfa și milosteniilor lor!