Veste bună pentru șoferi. Joi se inaugurează un segment din A7 – Autostrada Moldovei

Joi va fi inaugurat tronsonul 4 al Autostrăzii Buzău-Focșani, între Mândrești Munteni și Focșani Nord, pe o distanță de 10,94 km. Recepția finală a lucrărilor a fost realizată astăzi de către comisia formată din reprezentanți ai CNAIR și DRDP Buzău, care au verificat conformitatea cu proiectul tehnic.

Recepția finală a lucrărilor a constat în verificarea conformității execuției cu proiectul tehnic, comisia analizând atent toate aspectele pentru a se asigura că proiectul îndeplinește toate standardele de calitate și siguranță.

Premierul Marcel Ciolacu va efectua miercuri, 6 noiembrie 2024, o vizită de lucru pe șantierul Autostrăzii A7, împreună cu ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu. Aceștia vor inspecta lucrările la lotul 4 al secțiunii Buzău – Focșani, parte a unuia dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din România.

Vizita, programată pentru ora 12:00, vine în contextul prioritizării dezvoltării infrastructurii naționale și urmărește evaluarea stadiului lucrărilor și a progresului pe acest tronson.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *