Un decedat și doi răniți, în urma unui tragic accident, pe un drum din județul Galați

La data de 10 iunie 2023, la ora 20.39, Poliția Galați a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că pe DN 24D, între localitățile Vârlezi și Băleni, din județul Galați, a avut loc un accident rutier, în urma căruia a decedat o persoană, iar alte două persoane au fost rănite.

Din verificările preliminare efectuate la fața locului, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au stabilit faptul că un bărbat, cu vârsta de 52 de ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe DN 24D, dinspre localitatea Vârlezi către municipiul Galați, în afara localității Băleni, la km 49 + 800 de metri, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare pe partea dreaptă și a intrat în impact frontal cu un copac aflat în afara părții carosabile, anunță IPJ Galați.

În urma impactului, bărbatul de 52 de ani a rămas încarcerat, fiind grav rănit și în stare de inconștiență. De asemenea, au fost rănite două persoane care se aflau în acel moment în autovehicul, fiind vorba de un tânăr de 22 de ani și de o tânără de 19 ani.

Au intervenit echipele de descarcerare de la I.S.U. Galați care au extras persoana din autoturism și imediat a fost preluată de echipajele S.M.U.R.D. care au efectuat manevrele de resuscitare conform protocolului medical, însă fără niciun rezultat. Din păcate, a fost constatat decesul conducătorului auto.

Cele două persoane rănite au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” pentru acordarea de îngrijiri și investigații medicale de specialitate.

În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, respectiv vătămare corporală din culpă, iar cercetările vor stabili împrejurările în care s-a produs acest tragic accident rutier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *