Cu privire la modul, total neadecvat, la care înțelege să apeleze domnul primar Lucian Grigore Costin, prin informațiile înscrise pe banner-ul instalat în municipiul Tecuci, în legătură cu lucrările în infrastructura de apă și apă uzată din localitate, precizăm următoarele:
Operatorul Regional APA CANAL S.A. Galați a realizat investiții ample în municipiul Tecuci, încă de la preluarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, după 23.09.2010, deși, în conformitate cu prevederile contractului de delegare, obligația realizării investițiilor revine, in primul rand, proprietarului mijloacelor fixe concesionate – municipalitatea, prin reprezentanții săi, respectiv Consiliul Local Tecuci și Primăria Tecuci.
În calitate de reprezentant al proprietarului sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare, domnul primar Lucian Grigore Costin, primarul municipiului Tecuci, a înțeles să promoveze proiecte de investiții de asfaltare drumuri, fără a se asigura că este imperios necesară și înlocuirea rețelelor de apă și de canalizare, care au un grad foarte avansat de uzură, ceea ce poate conduce la producerea unor avarii și pe cale de consecință la afectarea tramei stradale.
Cu privire la investițiile derulate de APA CANAL S.A. Galați în municipiul Tecuci, menționăm:În cadrul proiectului finanțat prin POS Mediu 2007-2013 s-a modernizat și extins sistemul de alimentare cu apă și de canalizare din municipiul Tecuci, inclusiv stația de epurare Tecuci. Fără aceste investiții, siguranța în funcționare a sistemului de alimentare cu apă al municipiului Tecuci, ar fi fost grav afectată, fapt care ar fi condus la imposibilitatea asigurării furnizării apei potabile în tot municipiul.
Totodată, stația de epurare nu asigura deversarea apei uzate cu respectarea directivei europene a apei uzate și a legislației naționale, gradul de uzură fiind foarte avansat, aceasta funcționând în regim de avarie.
APA CANAL S.A. Galați, imediat după preluarea în operare a sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare, și-a asumat, în calitate de operator regional, întreaga responsabilitate pentru promovarea și implementarea acestor investiții, în scopul soluționării gravelor deficiențe, mai sus menționate.
În cadrul proiectului finanțat prin POS Mediu 2007-2013, s-au realizat pentru sistemul de alimentare cu apă: reabilitare front captare – 30 foraje, reabilitare și extindere aducțiuni și rețele de apă – 33.190 m, 2 stații de pompare apă, reabilitarea gospodăriei de apă GA Bălcescu, iar pentru sistemul de canalizare s-au executat: 9 stații de pompare apă uzată, reabilitare și extindere rețea de canalizare gravitațională și sub presiune 58.193 m.
Valoarea investițiilor a fost de 91.601.546 lei, din care 40.772.500 lei pentru reabilitare stație de epurare și 50.289.046 lei pentru extindere și reabilitare sistem de alimentare cu apă și de canalizare.
APA CANAL S.A. Galați a continuat investițiile în municipiul Tecuci, în cadrul proiectului finanțat prin POIM 2014-2020, prin care s-a reabilitat stația de pompare de la frontul de captare Cosmești, investiție care face posibilă asigurarea apei potabile în municipiul Tecuci.
De asemenea, s-au realizat pentru sistemul de alimentare cu apă: reabilitarea și extinderea rețelei de distribuție apă potabilă – 29.589 m, reabilitare conducte de aducțiune – 5.807 m, execuția a 2 stații de repompare apă, iar pentru sistemul de canalizare s-au realizat: reabilitarea și extinderea rețelei de canalizare gravitațională și sub presiune – 40.458 m și execuția a 14 stații de pompare apă uzată.
Valoarea investițiilor este de cca. 64.910.572 lei.
Cu privire la mesajul înscris pe banner-ul montat în municipiul Tecuci de către domnul primar Lucian Grigore Costin, respectiv: „Această lucrare a depășit nepermis de mult termenul de finalizare!” precizăm că un aport semnificativ în întârzierea lucrărilor din str. 1 Decembrie 1918 o are chiar domnul primar Lucian Grigore Costin, motivat de faptul că Primăria Tecuci a împiedicat execuția lucrărilor, ceea ce poate fi dovedit prin corespondența purtată încă din anul 2021.
Astfel:
prin adresa nr. 54504/15.09.2021, Primăria Tecuci nu a permis execuția lucrărilor din contract pe străzile Ecaterina Teodoroiu, Dimitrie Hârlescu, 1 Decembrie 1918 și Tecuciul Nou, motivând că execuția centurii ocolitoare a municipiului Tecuci nu era finalizată și tot traficul greu era dirijat pe aceste străzi.
Din cauza acestui refuz, constructorul s-a aflat în imposibilitatea de a executa lucrările pe aceste străzi până la finalizarea Centurii ocolitoare.
Prin adresa nr. 3461/17.01.2022, Primăria Tecuci nu a permis execuția lucrărilor pe străzile 1 Decembrie 1918, Costache Racoviță, Elena Doamna, Ștefan cel Mare, până la data de 15 martie 2022, invocând HCL nr.158/25.11.2021, prin care se interzic lucrările în anotimpul friguros.
În cadrul contractului de lucrări nu există posibilitatea de a se sista lucrările pe timp de iarnă, lucrările la rețeaua de canalizare putându-se executa și în acest anotimp, conform normativelor în domeniu.
Prin adresa nr. 9417/10.02.2022, Primăria Tecuci interzice din nou execuția lucrărilor pe străzile 1 Decembrie 1918, Costache Racoviță, Elena Doamna, întrucât nu era finalizată Centura ocolitoare a municipiului Tecuci.
La această dată lucrările la rețeaua de canalizare din str. 1 Decembrie 1918 sunt finalizate, iar din 29.06.2023 se execută refacerea tramei stradale.
Contractul a avut termen de finalizare a duratei de execuție data de 28.06.2023, iar pentru toate lucrările executate după acest termen constructorul va fi penalizat.
Nu este de neglijat, faptul că în executarea lucrărilor aferente contractului, au fost întâmpinate numeroase dificultății din cauza multitudinii de rețele de utilități subterane, precum și necesității menținerii în funcțiune a conductelor care s-au reabilitat, constrângeri care au afectat, de asemenea, ritmul de execuție al lucrărilor.
Cu privire la mesajul înscris pe banner-ul montat în municipiul Tecuci de către domnul primar Lucian Grigore Costin, respectiv: „Autorizația emisă de Consiliul Județean Galați – președinte Costel Fotea”, subliniem faptul că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, Consiliul Județean este singura autoritate care are competența legală de a emite acest tip de document, în situația în care investițiile se realizează pe teritoriul a două sau mai multe UAT-uri, fapt pentru care nu putem decât să-i mulțumim atât domnului Președinte Costel Fotea, cât și întregii echipe implicate din cadrul Consiliului Județean Galați, fără sprijinul cărora nu s-ar fi putut implementa cu succes „Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Galați, în perioada 2014 – 2020”, proiect în valoare de peste 995.000.000 lei, din care fac parte inclusiv investițiile din municipiul Tecuci.
Este bine cunoscut faptul că lucrările la infrastructura de apă și de canalizare au un grad de dificultate foarte ridicat și, inerent, produc disconfort pe perioada derulării acestora, fapt pentru care APA CANAL S.A. Galați își cere scuze cetățenilor municipiului Tecuci și, totodată, mulțumește pentru înțelegerea manifestată.
Totuși, pentru afirmațiile publice defăimătoare, afirmații care afectează nu numai imaginea Operatorului Regional APA CANAL S.A Galați, dar și a tuturor instituțiilor publice care au depus eforturi pentru aprobarea și implementarea unor investiții de asemenea anvergură, ne rezervăm dreptul de a acționa în instanță pe domnul Lucian Grigore Costin, primarul municipiului Tecuci.