vineri, septembrie 20

Prefectul Claudiu Gavril a dispus o serie de controale la stațiile GPL și de carburanți din județ


Prefectul județului Galați, Claudiu Sorin GAVRIL, a convocat, în data de 28 august 2023, Comitetul pentru Situații de Urgență pentru a discuta despre agenții economici care desfășoară activități în domeniile: comerț cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate ,comerț cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și al produselor derivate, transportul și depozitarea carburanților.

În urma acestei ședințe a fost aprobată o hotărâre de CJSU prin care s-a stabilit că, începând cu data de 29 august 2023, se vor constitui comisii mixte formate din reprezentanți ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, Inspectoratului Teritorial de Muncă Galaţi, Comisariatului Judeţean Galaţi al Gărzii Naţionale de Mediu, Administraţiei Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi și Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat Galați pentru verificarea agenților economici care au activități economice în domeniile mai sus amintite.

De asemenea, în aceste acțiuni vor fi implicați și reprezentanții Autorității Rutiere Române, cei ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier și cei de la Direcția Vamală, fiecare urmând să desfășoare verificări pe linia de competență.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *